Nici nu am terminat bine de scris despre Doina Cornea si Santa Klaus ca mi-a si aparut pe “feed” o noua imagine: Ion Diaconescu si Satana. Octogenarul taranist ne spune cu seninatate ca e “firesc” sa il sprijine pe reprezentantul PSD, desi tot el afirma ca “Iliescu şi toţi ai lui” vin din vechea structura comunista. Stau si ma crucesc ce poate face omul la batranete. Pai Geoana nu este tot din “ai lui”? Sau si-a schimbat azi-noapte partidul? Cea mai “nostima” declaratie mi se pare cea căreia fostele victime ale regimului comunist pot ajunge să colaboreze cu cei care provin din regimul comunist dacă aceştia se “leapădă de Satana şi se angajează să meargă pe linia adevăratei democraţii”. Nu ne spune cine e insa “Satana.” Poate fi Basescu, poate fi Antonescu, poate fi comunismul, poate fi capitalismul. Cu alte cuvinte poate fi oricine, mai putin Geoana. Daca Ion Diaconescu se gandeste ca Satana este comunismul, l-as invita sa ne arate un PSD-ist care s-a lepadat de comunism. Sau un parlamentar PNL-ist care a votat Raportul de condamnare a comunismului.

In incheiere ne asigura ca PNT-CD poate colabora cu “toate partidele care subscriu la ideea aceasta,” a lepadarii de Satana. Din cate stiu PD-L a fost singurul partid care a votat Raportul condamnarii comunismului, dar tocmai acest partid este acum lasat in afara discutiilor. Logic, nu?

“Nu suntem exclusivişti, putem să colaborăm cu nişte oameni care au pornit pe drumul acesta adevărat, al democraţiei creştine” incheie apoteotic Diaconescu. PSD si “crestin-democratia” ar insemna PCD. De la care nu este decat un singur pas la PCR. Doar lepadarea lui S(atana) din eticheta pare sa fie singura problema. Vorba aceea din popor, “ce mi ti-i invarte Satana pe toti”. Jos cu Satana!

Se intampla si la case mari! Doina Cornea (nu-i pot spune “doamna”, desi as vrea, si veti vedea de ce) ne informeaza ca e bine sa votam Geoana, si ca ea are incredere in “Santa” Klaus. Toate bune si frumoase pana aici, fiecare are dreptul la optiune. Discutabila optiunea (din punctul meu de vedere) in dreptul fostului dizident anticomunist Doina Cornea, dar se intampla si la case mari! Sa ajungi sa dai mana cu Iliescu, dupa atatea ocazii in care l-ai infierat si te-a jignit fara ca macar sa-si fi cerut scuze, este intr-adevar o realizare. O dovada de spirit crestin. Numai ca acest spirit crestin nu se observa si in reactia fata de cei care (pe buna dreptate) au protestat fata de trocul si batjocura fortelor cripto-comuniste la Timisoara de 1 Decembrie. Pe acestia Doina Cornea i-a catalogat ca “manipulati” si de o “calitate” nu tocmai “buna”. I-a comparat cu minerii din Piata Universitatii. Poate n-a avut ochelarii la ochi cand s-a uitat la televizor. Sau poate la o anumita varsta vederea iti joaca feste si confunzi taberele. Tot ce e posibil. Dar sa nu vezi pericolul neocomunismului reincercand sa se instaleze la putere nu este acceptabil. La incheiere ne-a mai spus ca il apreciaza pe Calin Popescu-Tariceanu pentru ca stie sa piarda. Ce-a avut si ce-a pierdut Tariceanu? Probabil acelasi lucru: respectul nostru. Stimata Doina Cornea, va dorim sa fiti sanatoasa, si sa va recastigati “calitatea” de anti-comunist, de care ati dat dovada atata timp. Altfel, istoria si oamenii vor tine minte chiar si declaratiile facute la batranete.

P.S. O reactie pe masura vine din partea Brandusei Armanca sub forma unei scrisori deschise.

Am intrat in Saptamana Mare a Patimilor. Nu cea a Pastelui, ci a politicii. Joi seara deja auzeam despre palme si scuipaturi, vineri despre tradari si vanzari pe arginti, iar Sambata . . . ei, Sambata am luat o pauza. Si ma asteptam aseara sa aud despre crucificari. Unul la mijloc, cu doi talhari de-a dreapta si de-a stanga lui. Sau cel putin asa isi zic ei, ca sunt de dreapta si de stanga, desi nu se stie ce parte a ajuns fiecare. Fariseii si Saducheii si-au luat masuri ca nu cumva sa le scape prizonierul, chiar asa ucis cum este, asa ca si-au pus zelotii sa lanseze zvonuri cum ca chipurile “ucenicii” acestuia l-au furat, ca sa nu creada cumva cineva ca ar fi inviat. Zisese el ceva de trei zile, dar ca dupa aceea vine judecata. Iar ei stiu de ce nu suporta ideea de judecata. Si-au adus si martori falsi, au produs si filmulete, doar doar i-o crede cineva. Asteptam invierea si Ziua de Apoi.

Problema noastra cea mai acuta este ca ne e greu sa admitem ca suntem oameni. Din acelasi motiv avem probleme sa il acceptam pe Isus ca Om. Crestinismul a suferit o schimbare interesanta de-a lungul secolelor. Daca in biserica apostolica intrebarea fundamentala era legata de divinitatea lui Isus, umanitatea lui nu era pusa la indoiala. Traise printre ei, plansese cu ei, statuse la masa cu ei si experimentasera impreuna aceleasi evenimente. Stiau ca era Om. Problema lor cea mai acuta era divinitatea Sa. Ucenicilor le-a trebuit mult timp si efort pentru a putea accepta aceasta concluzie.

Astazi ni se pare ofensiv si umilitor sa il consideram pe Isus Om cu adevarat. Picturile murale sau vitraliile din biserici ni-l infatiseaza cu un halou deasupra capului, un ne-om sau mai degraba o persoana din alta lume. Suntem aprigi in a-i apara divinitatea, dar avem probleme atunci cand trebuie sa ii explicam natura umana. A fost pe deplin om sau doar pe jumatate? Si-a sarbatorit vreodata ziua de nastere? Cine era prietenul sau cel mai bun? Spunea glume sau bancuri? Era atras de fete in adolescenta? Ce jocuri juca? Stia sa fluiere, si ce fredona in timpul lucrului in atelierul de tamplarie?

Scriptura il descrie pe Isus ca un om normal, supus aceloras elemente carora suntem si noi expusi. I-a fost foame, sete, a simtit oboseala, durerea, a fost trist, s-a bucurat, a fost respins, acuzat, a purtat lupte sufletesti, si chiar s-a maniat. Nevoile fizice erau o realitate la fel ca pentru oricare alt om. A fost ispitit, supus tentatiei egoiste atat in pustie cat si in gradina Ghetsemani. Cu siguranta au fost si alte momente in care a fost ispitit, insa Biblia nu vorbeste despre toate. Iar Isus nu s-a rusinat de natura sa umana. A fost onest in toate privintele, iar faptul ca astazi citim despre ispitirile la care a fost supus este un semn de onestitate si din partea scriitorilor evangheliilor. Cum il prezinta biserica de astazi pe Isus? Are deschiderea sa vorbeasca despre Cel care a fost ispitit ca si noi, dar care a biruit?

“Între 30 şi 40 la sută dintre copii şi adolescenţi cu vârste între 9 şi 18 ani prezintă vulnerabilitate de grup, adică lipsă de comunicare, ceea ce duce la tentativă de suicid,” a declarat medicul Elena Blănaru de la Spitalul de Psihiatrie “Alexandru Obregia” din Capitală. Copiii care trec prin această stare provin din toate mediile.

Dacă depăşesc acest moment cu bine, copiii regretă gestul făcut. Cauzele provin din supravegherea superficială din partea familiei care nu are timp pentru a discuta cu copiii.

Spitalul “Alexandru Obregia” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială a municipiului Bucureşti au deschis un centru de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi o linie telefonică de urgenţă 0800.080.100 pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent agresiv. Linia telefonică funcţionează non-stop 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Din 683 de persoane, atât tineri, cât şi adulţi din Bucureşti, dar şi alte judeţe ale ţării precum Dolj, Petroşani, Târgu Jiu, Harghita, deşi, iniţial, telefonul fusese deschis numai pentru Capitală, trei persoane spuneau că ar vrea să-şi pună capăt zilelor. “In urma discuţiilor criza emoţională a fost dezamorsată”, a precizat Blănaru.

Pentru început, activitatea în centru se bazează pe voluntariat, voluntarii fiind studenţi la psihologie, asistenţă socială, reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei – Departamentul pentru Prevenirea Criminalităţii.

Potrivit studiului “Tineri în Europa”, efectuat în anul 2008 de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti pe un eşantion de 2.662 de elevi bucureşteni, 37,8% dintre adolescenţii chestionaţi au cunoştinţe care s-au gândit la suicid, 13,5% dintre aceştia au spus cuiva că vor să se sinucidă şi 5,6% au încercat să se sinucidă.

“Biblia este un manual de moravuri proaste.” “Dumnezeu e doar în mintea noastră.”

Jose Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1998, în vârstă de 86 de ani, a declarat recent la lansarea cărţii sale, “Cain”, în oraşul portughez Penafiel, că lumii i-ar fi fost mai bine fără Biblie, pe care o consideră “un manual de moravuri proaste”. Cartea sa, care poartă numele unui personaj biblic, reprezintă o versiune ironică a poveştii lui Cain, care l-a ucis pe fratele său, Abel.

“Biblia este un manual de moravuri proaste care are o influenţă puternică asupra culturii noastre şi chiar asupra felului în care trăim. Fără Biblie am fi fost diferiţi, cu siguranţă mai buni”, a spus Saramago, citat de agenţia Lusa. Pentru el Dumnezeu este “crud, egoist şi insuportabil, care există numai în minţile noastre.” Scriitorul portughez a mai publicat in 1992 “Evanghelia după Iisus Hristos” provocand un scandal de proporţii prin afirmatiile că şi-ar fi pierdut virginitatea cu Maria Magdalena şi ca era “folosit de Dumnezeu pentru a controla lumea”.

Biserica Romano Catolică l-a acuzat pe Saramago de publicitate agresivă. “Un scriitor de talia lui Jose Saramago poate critica, însă insultele nu aduc nimănui niciun avantaj, mai ales unui câştigător al Premiului Nobel”, a declarat Părintele Manuel Marujao, purtătorul de cuvânt al Conferinţei episcopilor portughezi. Saramago a afirmat că volumul său nu îi va afecta pe credincioşii catolici, întrucât “aceştia oricum nu citesc Biblia, n-au citit-o niciodata,” şi sunt credincioşi doar de faţadă. “Cel mult i-aş putea ofensa pe evrei, dar asta nu are pentru mine nicio importanţă”, a mai spus Saramago.

Rabinul Elieze Martino, purtător de cuvânt al comunităţii evreieşti din Lisabona, nu crede că lumea evreiască va fi afectată de scrierile lui Saramago deoarece “Saramago nu cunoaşte Biblia iar nivelul său de perceţie este numai superficial.”

Desi este romancier, dramaturg şi jurnalist, Jose Saramago este perceput mai mult ca un scriitor alegoric, care adoptă o atitudine subversivă asupra realităţilor istorice, punând accent pe factorul uman.

“Supravegherea a devenit curentă. Oricine are mijloacele de a supraveghea poate supraveghea pe oricine nu are mijloacele de a se apăra. Tot mai mulţi oameni, din tot mai multe direcţii, sunt din ce în ce mai supravegheaţi. Nu există instituţii care să ne protejeze de acest abuz. Toate aceste supravegheri sunt, fireşte, ilegale şi toate, când ajung publice, apar nu de dragul adevărului, ci pentru a sluji intereselor cuiva.

Adevărul, ca şi respectul faţă de datoria de a informa corect opinia publică sunt instrumentale. Slujesc cuiva, sunt invocate, iar dezvăluirile sunt folosite ca armă de distrugere sau ca instrument de şantaj; nu slujesc decât cetăţenilor, sunt uitate de toţi. Aici, cuvântul „toţi” se referă la oamenii de presă.

În presa noastră, adevărul nu umblă cu capul spart: el nu mai are de mult cap, a rămas doar cu viscerele la atac şi cu funcţiile excretoare la pândă.”

Dramaturgul si scriitorul Matei Visniec, stabilit la Paris, si care lucrează pentru Radio France Internationale comenteaza pe marginea situatiei societatii romanesti.

“S-ar spune că răul din om, gustul profitului, cinismul, egoismul, lipsa de ruşine, incompetenţa şi tupeul profită din plin de regulile democraţiei… Ele sunt şi cangrena democraţiei de altfel, iar România a căzut pe această pantă şi alunecă, alunecă…

O imensă şansă pentru România de a începe să urce din nou spre normalitate şi spre lumină. Pentru că în acest moment a ajuns efectiv pe fundul mlaştinii. Mai jos nu se poate coborî. Deci, iată o veste bună. Pentru că atunci când ai ajuns pe cea mai joasă treaptă a grotescului politic şi a decăderii ca societate, nu-ţi mai rămâne decât un lucru de făcut: să urci din nou. Singura direcţie posibilă este deci… în sus, să reurcăm la suprafaţă.

Alegerile prezidenţiale ar fi o ocazie pentru români să aleagă toţi, în ei înşişi, ce e bun şi să lase răul de-o parte. Pentru că fiecare dintre noi este făcut din mai mulţi oameni. Suntem cu toţii fiinţe contradictorii, şi a dă postim în noi generozitate, dar şi laşitate, onestitate, dar şi lăcomie, fermitate, dar şi slăbiciune. Ceea ce ar trebui să facă românii mergând la vot este să aleagă în ei înşişi acele trăsături pentru care îl votează pe preşedinte. Spunându- şi că vor un preşedinte onest şi luminos, românii ar trebui să aleagă în ei înşişi aceste trăsături şi să iasă ei din biroul de vot mai buni.”

Sau unde poate duce paranoia gripei porcine