11. Deja Vu

Templul iudaic ajunsese pe timpul lui Isus la o segregare acerba. Oamenii erau declarati curati sau necurati, acceptabili sau neacceptabili, inclusi sau exclusi. Existau limite clare, semnalizate, pana la care aveai acces, in functie de statutul tau. Handicapatii, vamesii, sclavii, paganii, prostituatele, si femeile aveau accesul restrictionat. O persoana declarata necurata „murdarea” si pe ceilalti din jur prin simpla prezenta. Cine vroia sa ramana curat trebuia sa fuga de cei etichetati in categoriile mentionate. La periferia Templului era curtea Neamurilor sau a paganilor, dar si aici nu oricine era acceptat ci cei care erau deja in procesul de a deveni prozeliti. Aici se desfasurau tranzactiile cu animale si schimbul financiar din istoria descrisa in Matei 21, Marcu 11, sau Ioan 2. Iertarea costa scump. Urma apoi curtea femeilor unde aveau acces familiile evreilor, desi cei cu dizabilitati erau exclusi. Urma apoi curtea iudeilor unde doar barbatii evrei aveau acces. Se ajungea in sfarsit la curtea exterioara a templului, acolo unde se aduceau jertfele, iar zona era bine pazita, doar preotii aveau acces acolo. Si, bineinteles, Sfanta Sfintelor, unde doar Marele Preot intra doar o data pe an incorona acest sistem exclusivist, desi separarea initiala a celor doua camere ale templului sau Sanctuarului avusese cu totul alt scop. Nici nu este de mirare de ce Isus a reactionat atat de virulent fata de ceea ce se intampla la Templu pe timpul sau. El a protestat direct si palpabil impotriva acestei segregari ce distorsiona caracterul lui Dumnezeu. Templul, care trebuia sa il reprezinte pe El ca jertfa suprema, ajunsese sa il indeparteze pe om de Dumnezeu sau sa ii transmita ca nu este binevenit. Biciul din streanguri transmitea un mesaj mult prea inofensiv fata de privirea divina patrunzatoare pana in adancul mintii. Iar mesajul lui Isus era clar: o biserica inteligenta este o biserica inclusiva.